Consultanța în domeniul reorganizărilor este un serviciu esențial pentru orice companie care dorește să-și optimizeze performanța.
La Prest Expert, oferim o gamă largă de servicii pentru clienții noștri, care acoperă toate aspectele procesului de reorganizare, de la analiza situației financiare și fiscale a unei companii, la asistență în fuziuni și achiziții, la servicii de integrare post-achiziție, restructurare de business și asistență în strategia de exit.
Analiza de diagnostic (due-diligence) este un pas esențial în procesul de achiziție a unei companii. Este nevoie să se evalueze situația financiară și fiscală a companiei țintă, pentru a se determina dacă aceasta este o investiție rentabilă sau nu.
Prest Expert oferă servicii de due-diligence financiară și fiscală pentru a te ajuta să identifici riscurile financiare și fiscale asociate companiei/activelor pe care intenționezi să o/le achiziționezi, precum și pentru a cuantifica aceste riscuri, pentru a determina indicatorii financiari relevanți la data tranzacției, pentru a confirma prețul de achiziție, pentru a negocia și întocmi contractul de vânzare-cumpărare.
Chiar și atunci când plănuiești un exit sau vrei să atragi investitori, un seller due-diligence te va ajuta în susținerea poziției tale în procesul de negociere și îți va oferi control în procesul de vânzare.
Totodată, îți vom fi alături în etapa de negociere, întocmirea sau revizuirea contractului de vânzare-cumpărare, pentru a-ți semnala ariile sensibile care necesită o atenție sporită sau a te ajuta cu formularea clauzelor contractuale, dar și în etapa de integrare post-tranzacție, când vei avea nevoie să aliniezi portofoliul achiziționat la structura de business și operațională a grupului.